Cappadocia si Riviera Mediteranei

Circuite Culturale

2021

PLECARE DIN BUCURESTI

Istanbul – Cappadocia – Konya – Antalya

Plecari: 29.05, 07.06.2021

     

                         ZIUA 1: BUCURESTI - ISTANBUL                                

Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 06:30 pentru imbarcare pe cursa TAROM cu destinatia Istanbul. Decolare la ora 08:35 si sosire in Istanbul la ora locala 09:50. Transfer catre hotel. Timp liber pentru plimbari individuale si cumparaturi sau optional, vizitarea bisericilor Sfanta Sofia si Sfanta Irina, precum si a Cisternei Basilica - un rezervor subteran bizantin. Dupa-amiaza, individual sau organizat (optional), se poate vizita Palatul Topkapi - simbol al Imperiului Otoman datand din secolul al XV-lea si resedinta a sultanilor; palatul este situat intre Cornul de Aur si Marea Marmara, oferind o panorama superba asupra Stramtorii Bosfor. Palatul si cladirile sale sunt un exemplu tipic de arhitectura otomana, cuprinzand o colectie incredibila de portelanuri, vesminte, arme, scuturi, armuri, obiecte de arta, manuscrise islamice, obiecte religioase, tezaurul Imperiului Otoman si o colectie impresionanta de bijuterii. Cazare si cina la hotel 4* in Istanbul.

 

ZIUA 2: ISTANBUL - CAPPADOCIA (740 km)

Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor, plecam catre Cappadocia. Vom avea un scurt tur panoramic al orasului Ankara. Aici vom admira Mausoleul Ataturk (Mustafa Kemal Ataturk a fost fondatorul si primul presedinte al Turciei, fiind personalitatea cea mai importanta a tarii), precum si alte obiective importante ale orasului. Ne continuam drumul catre Cappadocia. Cazare si cina la hotel 4* in Cappadocia.

 

ZIUA 3: CAPPADOCIA 

Mic dejun. Aceasta zi este dedicata Cappadociei, zona unica si cunoscuta in toata lumea atat pentru relieful deosebit sub forma de hornuri, cat si pentru orasele subterane, vechi de milenii. Optional, puteti survola cu balonul peste vaile Cappadociei la rasarit de soare. Datorita locatiei izolate, Cappadocia a fost vreme indelungata loc de refugiu pentru crestinii persecutati de legiunile romane si a devenit loc de pustnicie pentru multi monahi. Vom face o oprire pentru a fotografia de la inaltime Valea Porumbeilor, care adaposteste cea mai mare colectie de cuiburi de porumbei din lume. De asemenea, admiram si „castelul” Uchisar, de unde ni se arata o superba panorama asupra vaii Cappadociei. Vom merge in Valea Devrent, denumita si Valea Imaginatiei, pentru a admira “Fairy Chimneys” - “Hornurile zanelor” (formatiuni stancoase cu aspecte bizare). Urmeaza o oprire la muzeul in aer liber Goreme - complex monahal de mai multe biserici si capele sapate in piatra, pe vremuri un important centru religios (intrare optionala). Revenim la hotel. Optional, inainte de cina, va propunem participarea la un spectacol-ritual al dervisilor rotitori. 

 

ZIUA 4: CAPPADOCIA

Mic dejun. Ziua incepe cu o oprire la orasul subteran Kaymakli, construit in piatra, la 8-9 etaje sub pamant, unde primii crestini se ascundeau de persecutia romanilor si bizantinilor (intrare optionala, vizita nu este recomandata persoanelor care sufera de claustrofobie). Continuam cu Pasabag, ansamblu de stanci, celebre pentru aspectul lor de calugari, de aceea zona este cunoscuta si sub denumirea de Valea Calugarilor. Urmeaza oprire la Urgup pentru a admira cele “trei frumuseti” (3 stanci faimoase in zona). Facem apoi o oprire in satul Cavusin unde casele sunt construite in piatra; vom putea urca la cateva manastiri rupestre de unde vom putea admira o frumoasa priveliste asupra zonei (Valea Rosie). Apoi ne continuam drumul catre Avanos, faimos pentru arta olaritului. Acest micut oras este strabatut de raul Kizilirmak, cel mai lung din Turcia (1.350 km). Vom face o ultima oprire pentru a admira panorama Cappadociei de la “castelul” Ortahisar. Revenim la hotel. Dupa cina, optional, va propunem participarea la o seara turceasca cu dansuri traditionale, spectacol ce se va desfasura intr-o pestera.

 

ZIUA 5: CAPPADOCIA - regiunea ANTALYA (500 km)

Mic dejun. Plecare catre riviera Marii Mediterane - regiunea Antalya. Pe drum, vom face o oprire la Valea Ihlara unde doritorii, optional, pot cobori si traversa canionul de 5 km pentru a admira bisericile rupestre care au facut faimoasa zona Cappadociei. Traseul dureaza in jur de 2,5 ore, iar autocarul va astepta la iesirea din canion. Cei care nu opteaza pentru aceasta excursie, vor avea transportul asigurat cu autocarul si vor astepta la cafeneaua traditionala de pe rau, de la iesirea din canion. O alta oprire va fi facuta la unul din cele mai mari hanuri traditionale (keravan-serai, intrare optionala) din Turcia. Ne indreptam catre Konya, vechea capitala a seleucizilor unde se poate vizita asezamantul dervisilor rotitori si mormantul lui Mevlana Gelaledin-Al-Rumi, fondatorul ordinului calugarilor musulmani. Ne continuam drumul catre regiunea Antalya / Alanya pentru cazare si cina la hotel 4* (sosire seara tarziu). 

 

ZIUA 6: Riviera Mediteranei (Antalya - Alanya)

Mic dejun. Timp liber pentru odihna si cumparaturi sau participare la excursiile optionale propuse de insotitorul de grup. Cazare cu all inclusive la hotel 4* in regiunea Antalya / Alanya.

 

ZIUA 7: Riviera Mediteranei (Antalya - Alanya)

Aceasta zi este dedicata orasului Antalya. Vom admira bulevardele umbrite de palmieri, portul, orasul vechi cu stradute inguste si case vechi din lemn imprejmuite de zidurile orasului vechi. De asemenea, nu vom rata ocazia de a face cumparaturi intr-unul dintre cele mai vestite bazaruri din Antalya, unde vom gasi la tot pasul magazine cu o mare diversitate de produse. Aici ne putem exersa arta negocierii, Turcia fiind vestita pentru acest lucru. Negociatul este o experienta inedita si foarte interesanta, la care se adauga satisfactia de a obtine un pret cat mai bun. Incheiem turul cu o scurta oprire la cascada Karpuzkaldiran. Cazare cu all inclusive la hotel 4* in regiunea Antalya / Alanya.

 

ZIUA 8: ANTALYA - BUCURESTI 

Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor, transfer la aeroport si imbarcare pe cursa TAROM / CORENDON AIRLINES cu destinatia Bucuresti. Decolare din Antalya la ora 00:00 (vom reveni cu detalii) pentru retur 05.06.2021, la ora 10:00 pentru retur 14.06.2021. Sosire la Bucuresti la ora 00:00 (vom reveni cu detalii) pentru retur 05.06.2021, la ora 11:50 pentru retur 14.06.2021.

     

Tarif 685 euro/persoana

     

SERVICII INCLUSE:

transport cu avionul Bucuresti – Istanbul (cursa regulata) si Antalya – Bucuresti (cursa charter) cu compania TAROM la dus si TAROM / CORENDON AIRLINES la retur;

7 nopti cazare la hoteluri de 4*: 1 noapte in Istanbul cu demipensiune, 3 nopti in Cappadocia cu demipensiune si 3 nopti in regiunea Antalya / Alanya cu all inclusive; 

transferuri aeroport - hotel - aeroport;

transport cu autocar pe tot parcursul turului conform programului;

tururi panoramice in Cappadocia si Antalya;

insotitor roman de grup;

taxele de aeroport (pot suferi modificari). 

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv ianuarie 2021. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.

NU SUNT INCLUSE: catering in timpul zborului; asigurarea medicala de calatorie (optionala); asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;  bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 15 EURO/persoana – se practica in Turcia, se achita la sosirea in tara de destinatie prin insotitorul de grup; excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice; bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.      

Completeaza formularul de mai jos, si in cel mai scurt timp posibil va vom contacta.